Acasă » Evenimente » Primarul Constantin Serioja Hobinca de Ziua Eroilor: ,,Glorie Eterna Eroilor Neamului si Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!”

Primarul Constantin Serioja Hobinca de Ziua Eroilor: ,,Glorie Eterna Eroilor Neamului si Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!”

În această zi sfântă, ne amintim și de Eroii Neamului și de toți cei căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru credință, pentru libertate și pentru apărarea țării.Ziua Înălțării este pentru noi de mai bine de un secol și ziua în care onorăm memoria celor mai buni dintre fiii patriei, cei ale căror fapte au pus temelia libertății noastre de astăzi. Peste un milion de români și-au sacrificat viața, au murit pe front, au fost declarați dispăruți, au suferit teribile regimuri de prizonierat din care mulți nu s-au mai întors pentru a face România așa cum am moștenit-o noi. Încă din primele ceasuri ale existenței sale, națiunea română s-a ridicat prin faptele acestor oameni, femei și bărbați rămași adesea anonimi, al căror destin este împletit indisolubil cu destinul țării. Eroii vor fi prezenţi mereu în sufletele şi inimile noastre, iar omagierea faptelor lor de vitejie a fost, este şi rămâne o datorie de conştiinţă civică a fiecărui român din ţară şi de dincolo de hotarele acesteia.Avem obligatia fata de trecutul, prezentul si viitorul nostru sa ne cinstim eroii in fiecare an si sa nu uitam sacrificiul pe care acestia l-au facut pentru tara noastra. Glorie Eterna Eroilor si Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *